Rottweiler: află totul despre această rasă

Rottweiler: află totul despre această rasă

Există două tipuri de Rottweiler: unul american și unul german. Dar, în ciuda celor două variații (care sunt adesea clasificate ca fiind același câine), Rottweillerul prezintă caracteristici cu același model fizic și comportamental. Este o rasă de câini de talie mare, renumită pentru capacitatea de a fi un câine de serviciu și pază. Ceea ce mulți nu știu este că, acasă cu familia, câinele Rottweiler este complet diferit: foarte atașat de cei apropiați, afectuos, iubitor și jucăuș.

A avea un câine din rasa Rottweiler în casa e sinonim cu protecție și dedicare. Hai să vorbim despre origine, personalitate, dresaj, îngrijire și multe altele.
 

Descoperă originea rasei Rottweiler


Rottweilerul german este versiunea recunoscută oficial a rasei. După cum sugerează și numele, sunt câini originari din Germania care au apărut cu mulți ani în urmă, iar strămoșii lor datează din vremea Imperiului Roman, unde au fost crescuți pentru pază și păstorire. În timpul unui proces de migrare a soldaților în interiorul Imperiului Roman, acești câini au ajuns în regiunea Rottweil, din sudul țărilor germanice, unde au fost încrucișați cu câinii locali. Rezultatul acestei „întâlniri” a fost Rottweilerul pe care îl cunoaștem astăzi.

La momentul apariției sale, Rottweilerul era folosit pentru a trage cărucioarele cu carne pentru măcelari. De-a lungul timpului, rasa a dezvoltat și alte funcții și a fost folosită chiar de forțele militare în timpul războaielor mari. Chiar dacă există de mult timp, rasa de câini Rottweiler a câștigat recunoaștere abia în 1966.
 

Care sunt tipurile de Rottweiler?


Rottweiler, mare și impunător, poate fi găsit în versiunea sa originală și pură, Rottweilerul german, sau într-o versiune și mai mare, Rottweilerul american. Originea lor este aceeași, dar marea diferență este că în Statele Unite se acordă prioritate încrucișării dintre cei mai mari pui. Acest lucru îi conferă câinelui un aspect și mai mare și mai robust, dar toate celelalte aspecte, cum ar fi anatomia și comportamentul, rămân la fel.
 

Rottweiler: caracteristici remarcabile pe lângă dimensiune


Cuvântul care definește bine rasa Rottweiler: MARE! Acești câini sunt muculoși, robuști și au o postură intimidantă. Au un craniu mai lat decât majoritatea câinilor și, din această cauză, în funcție de mărimea capului rasa poartă uneori porecla Rottweiler „cap de urs” sau „cap de taur”.

Femela Rottweiler poate atinge o înălțime de 56 până la 63 de cm, iar masculul poate atinge înălțimi între 61 și 68 de cm. Greutatea ideală ar trebui să fie de 50 kg, dar cea minimă aceptabilă este de 35 kg, iar cea maximă este de 60 kg. Nu există Rottweiler uriaș, dar cea mai mare versiune a rasei, care ar fi cea americană, poate ajunge la 69 cm și cântărește până la 80 kg.

Pe lângă faptul că este puternică și rezistentă, un alt aspect care atrage atenția la rasa Rottweiler este blana acestuia. Câinele are o blană densă, de lungime medie, cu o textură aspră și șuvițe care se așează perfect pe corp. Culorile câinelui nu sunt variate: negrul este singurul standard acceptat, cu semne maro bine definite pe față, bot, gât, piept și picioare. 
 

Rottweiler: personalitatea puternică a câinelui trebuie modelată încă de la o vârstă fragedă

 
  • Conviețuirea:

Una dintre cele mai mari curiozități despre Rottweiler este combinația dintre câine mare de companie și protector al stăpânilor. Face parte din instinctul de protecție al rasei și aceste este, de asemenea, un mare semn de loialitate față de familie. Pentru o conviețuire plăcută și sigură cu vizitatorii și străinii este necesară echilibrarea temperamentului animalului cu socializarea timpurie.

Pentru cei care sunt deja prezenți în viața de zi cu zi a Rottweilerului, relația este element cheie. Acest câine, spre deosebire de ce cred mulți, este super iubitor, dedicat și atașat de oameni. Pot suferi chiar și de ceea ce numim anxietate de separare dacă nu sunt antrenați să fie singuri iar proprietarii petrec mult timp plecați.

În plus, câinele din această rasă are nevoie de o ruțină cu diferiți stimuli pentru a nu se plictisi. Pentru că este un câine mare și foarte energic, plimbările și timpul în natură sunt foarte importante pentru consumarea energiei. Mișcarea, combinată cu o dietă de calitate, este o modalitate excelentă de a-ți face Rottweilerul musculos și puternic, gata să protejeze teritoriul.

Merită menționat faptul că Rottweilerul trebuie să locuiască într-un loc în care să aibă spațiu pentru a se mișca și a se juca. Cu alte cuvinte, nu este cea mai potrivită rasă pentru apartament, deoarece poate deveni stresată și plictisită în izolare. Pe de altă parte, este una dintre cele mai bune rase pentru cei care trăiesc la casă.

  • Socializare:

Deoarece este un animal robust din punct de vedere fizic, musculos și poate avea dificultăți în a-și doza forța în contactul cu alte persoane și animale (chiar și în timp ce se joacă), ar fi ideal să înceapă socializarea imediat ce primește toate vaccinurile obligatorii.

În acest fel, cățelul Rottweiler va crește învățând să trăiască cu alți oameni (și animale) și va putea diferenția, mai ușor, când trebuie să acționeze ca protector și când se poate relaxa. Totuși, ai grijă când se apropie de copii mici și bebeluși pentru că poate fi puțin cam dur la început. Instinctul teritorial și comportamentul dominant al câinelui este, de asemenea, ceva care va fi atenuat prin socializare și dresaj corect.

  • Instruire:

A ști cum să antrenezi Rottweilerul nu este de obicei complicat. Un punct important care trebuie respectat la toate rasele, dar mai ales la cele puternice, este tipul de dresaj. Este important ca totul să se întâmple cu stimuli pozitivi, astfel încât animalul să nu dezvolte un temperament impulsiv și violent în timp ce este antrenat.

Prin urmare, folosiți și „abuzați” de gustări, jucării și afecțiune atunci când vă educați câinele și contați pe ajutorul unui profesionist care se va asigura că totul se întâmplă în cel mai bun mod. Astfel, vei crea un câine docil și afectuos chiar dacă e puternic și dominant.
 

Rottweiler este unul dintre cei mai deștepți câini


Această rasă se află în top 10 cei mai înteligenți câini și nu are nicio dificultate în a înțelege comenzile și a arăta disciplină. În plus, este ascultător și îi place să-și mulțumească stăpânii, adică va fi bucuros să răspundă la comenzile primite doar pentru a te mulțumi.

În ciuda faptului că a fost folosit inițial drept câine de haită de măcelar, Rottweilerul a dobândit de-a lungul timpului și alte roluri. De exemplu, este una dintre cele mai utilizate rase de câini de lucru. În 1910, a fost recunoscut oficial pentru calitățile lui de câine polițist, dar trebuie să aibă un antrenament care să vizeze această activitate. Este ideal pentru protecție personală sau protecția casei. 
 

5 curiozități despre rasa Rottweiler


1) Este una dintre rasele de câini cu cea mai puternică mușcătură, atingând o putere de 328 PSI.

2) Will Smith este una dintre vedetele care îi admiră cel mai mult. Actorul are patru câini pe nume Indo, Gracia, Zhaki și Tyson.

3) Cele mai populare nume de câini din această rasă: Zeus, Apollo și Brutus.

4) Unele fotografii cu Rottweiler adulți arată câinele cu coadă tăiată. Această practică, numită caudectomie, este interzisă în unele țări și clasificată drept maltratare..

5) În ciuda faptului că este considerat unul dintre câinii cei mai curajosi, Rottweilerul este deosebit de docil cu familia și se înțelege bine cu copiii.

Cățelul Rottweiler: cum să îl îngrijești și ce așteptări să ai?


Fotografiile cățelușilor Rottweiler nu neagă: acești câini, când sunt încă „bebeluși”, te fac să te îndrăgostești imediat de ei! Spre deosebire de adulți, cățeii nu sunt intimidanți sau înficoșători. Dar trebuie să nu uităm că puterea și rezistența rasei începe să se manifeste deja de la cățel. Rottweilerul se dezvoltă rapid și poate crește destul de mult în primele luni, demonstrând la fel de multă putere ca un câine adult. Prin urmare, este important să direcționați toată energia și puterea fizică către jucării și alte activități.

Un alt punct important este hrana pentru animăluț. Hrana pentru cățeii Rottweiler trebui să corespundă grupei de vârstă a animalului, iar stăpânul trebuie să se supună indicațiilor medicului veterinar cu privire la cantitatea ideală, fiind vorba de câini cu tendință de supraponderabilitate. În plus, câinii din această rasă trebuie să aibă starea de sănătate atent monitorizată, cu vaccinurile la zi. În această etapă trebuie să înceapă și antrenamentul și socializarea.
 

Îngrijirea de bază a câinelui Rottweiler

  • Baia: frecvența băilor pentru acești câini ar trebui să fie o dată pe lună cu produse specifice pentru câini. Nu uita să îi usuci foarte bine blana după baie.
  • Periajul: deoarece elimină o cantitate considerabilă de păr, periajul cățelușului tău Rottweiler ar trebui să fie frecvent, la două zile sau zilnic, dacă este posibil.
  • Unghiile: acestei rase tind să crească rapid, așa că stăpânul trebuie să fie conștient de necesitatea de a lă tăia în mod regulat.
  • Dinții: e important periajul de cel puțin două sau trei ori pe săptămână. Acest lucru ajută la prevenirea problemelor precum tartrul și respirația urât mirositoare..
  • Urechile: trebuie verificate săptămânal pentru a vă asigura că sunt în regulă.


Ce trebuie să știți despre sănătatea câinilor din rasa Rottweiler?


Spre deosebire de alți câini, este puțin probabil ca Rottweilerul să aibă boli specifice rasei. Cu toate acestea, ca un câine de talie mare, displazia șoldului poate fi o problemă atunci când Rottweilerul se apropie de bătrânețe. Trebuie să aveți grijă să îl uscați bine după ploaie sau jucat în apă pentru a evita dezvoltarea alergiilor și a dermatitei.

În afară de asta, majoritatea problemelor de sănătate pot fi evitate dacă carnetul de vaccinare este la zi. Este important să mențineți obiceiul de a merge la controale de rutină la medicul veterinar chiar dacă nu par să fie probleme. Cea mai potrivită hrană pentru Rottweiler este premium sau super premium care conține toți nutrienții de care are nevoie rasa, menținând-o sănătoasă și la greutatea ideală.


 

Categorii

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!