Spre deosebire de felul în care se poate „freca” un câine de tine, frecatul pisicii e un gest mult mai discret care chiar poate trece neobservat de multe ori. Uneori trece atât de neobservat că ai putea crede că pisicile au ceva școală de spionaj și vin să adune „intelligence” pentru vreo putere globală care în curând ne va cuceri pe toți. Desigur, e doar o conspirație. Sau nu? :))
Dar hai să vorbim despre motivele reale pentru care o pisică se freacă de tine.
De fiecare dată când pisica ta se freacă de tine, vreun musafir de al tău sau chiar orice obiect al casei tale, ea lasă în urmă feromoni. Practic fiecare acțiune de acest gen e o marcare de teritoriu pentru ea. Să ne bucurăm împreună că își marchează teritoriul așa și nu ca alte specii. (Nu vrem să arătăm cu degetul, dar ne bucurăm că decid să o facă doar pe copaci și rable abandonate în cartier.)
Pe lânga asta, frecatul poate însemna și acceptare. Într-un final, clanul pisicesc a ajuns la concluzia că prezența ta este demnă de încredere și orice conspirație pentru asasinarea ta (nu avem nicio dovadă că nu există așa ceva) a încetat. Felicitări! :D
Poate fi o formă simplă de salut
Încă de când intri pe ușă pisica ține să-ți arate cât de dor i-a fost de tine și, după caz, că îi e foame. De când lucrăm de acasă, momentele astea sunt puțin mai rare pentru că în general pisicii nici nu mai apucă să i se facă dor.
Marcare de teritoriu
„Salut, bine ai venit acasă. Hai să vedem a ce miroși. Ah, deja miroși a mine.” Dacă ai crezut că doar voia să te salute, află că, de fapt, pisica și-a marcat loialul ei vasal de când a intrat pe ușă. Adică tu. Pe lângă lucrurile din casă, în sfera proprietății pisicii intră și stăpânii.
E foarte import să facă asta, pentru că tu în drumurile tale către Mega sau birou, ai rămas fără mirosul pisicii care te-a marcat. Astfel că, în momentul în care te-ai întors trebuie să fii iar „miruit” cu feromonii ei. În plus, frecatul de tine, linsul și poate mușcatul ușor eliberează endorfine care îți calmează pisica și o fac să se simtă în siguranță.
„Spionaj” felin
De multe ori, atunci când pisica se freacă de un musafir de al tău care îți trece pragul, ea adună de fapt informații despre acea persoană. Marea greșeală pe care o face orice musafir în această situație e să confunde adunatul de informații cu o invitație la mângâiere. Recomandarea ar fi să-și țină mâinile pentru el într-o primă fază, dacă nu vrea să aibă niște „marcaje” și acolo.
„Am nevoie de ceva”
Pentru că nu am reușit până acum să rezolvăm barierele lingvistice dintre pisici și noi, iar comunicarea se face în mare parte non-verbal, pisicile folosesc frecatul de tine ca semnal clar că au nevoie de ceva.
Dacă o vezi că se freacă de locurile unde ții mâncare, indiciul e clar. Dacă se freacă insistent de tine, verifică dacă ai închis și încuiat ușa de la intrare. Poate fi alertă de pericol. Totodată, te poate semnaliza că are o problemă (poate chiar medicală) sau că ai uitat (iar ai uitat) să îi cureți litiera.
Când trebuie să te alertezi
Frecatul de tine combinat cu alte câteva elemente pot fi semnale clare de alertă. Dacă observi schimbări în atitudine, lipsa poftei de mâncare, „vocalize” sau alte schimbări, poate ar fi cazul să vizitezi un medic veterinar.
Deși poți observa și din alte simptome, frecatul excesiv poate fi și semn de alergii, purici, infecții ale urechii sau alte boli.
Ai grijă de pisica ta!