Descoperirea unei alergii la pisici este cea mai proastă veste pe care o poți primi atunci când ești pur și simplu îndrăgostit(ă) de acei bulgărași de blană care aleargă prin casă. Cauza alergiilor este în general o sensibilitate la proteina Fel D1, care este prezentă în saliva pisicii. De fiecare dată când pisica ta își face „toaleta zilnică” acea substanță trece din în blana ei. Când o persoană sensibilă la această proteină atinge blana pisicii și intră în contact cu ea apare reacția alergică.
Alergia la pisică provoacă în general simptome precum strănutul, lăcrimarea, curgerea nasului și gâtul uscat. La acestea putem adăuga: mâncărime, roșeață și erupții cutanate. Ai putea spune că dacă ai aceste simptome, șansele să fii „stăpân” de pisică sunt foarte apropiate de… zero. Dar cu toate astea, există câteva modalități prin care poți evita episoadele de alergie la pisică (fără să fii nevoit(ă) să scapi de ea).
1. Antialergicele pot preveni o criză de alergie la pisicăDacă bănuiești că ai o alergie la pisică, este important să faci un test de alergie înainte de „adopție”. Dacă suspiciunea este confirmată, poți folosi antialergice ușoare și naturale. În timpul unei crize de alergie la pisică simptomele apar destul de rapid, iar utilizarea antialergicelor le împiedică să se agraveze. Uneori este recomandat chiar să fie luate înainte de contactul cu pisica, dacă alergia este cunoscută. Nu mai este nevoie să reamintim: orice medicație se ia recomandată de specialist, nu de Google.
2. Evită să dormi în cameră cu o pisicăDeși sunteți nedespărțiți și nu-ți imaginezi viața fără ea, dormitul cu pisica în cameră (ca să nu vorbim de dormitul efectiv cu pisica în pat) s-ar putea să facă mai mult rău decât bine. Nivelul de „prietenie” arătat de pisică s-ar putea să-ți declanșeze o reacție alergică care cu siguranță te va lua prin surprindere în somn. În plus, dacă pisica a avut acces pe timpul zilei la dormitorul tău, e recomandată schimbarea lenjeriei.
3. Ai grijă la părul lăsat prin casăAlergia la blana de pisică nu este neobișnuită. Unele rase lasă mai mult păr, altele nu lasă aproape deloc. Dar, cu excepția cazului în care ai o pisică „hipoalergenică” sau o pisică fără păr, animalul va lăsa păr oriunde ar merge. Pentru a evita crizele alergice, este esențial să găsim toate firele de păr lăsate de pisică prin casă și să păstrăm casa foarte bine ventilată. Un purificator de aer poate fi o investiție bună dacă ai alergie la pisică.
4. Periază blana în mod regulatPeriatul blănii pisicii este cel mai bun mod de a evita firele de păr rătăcite prin casă. Un ritual de îngrijire pe cât de simplu, pe atât de eficient în combatarea alergiilor. Periază pisica cel puțin o dată la două zile. Dacă alergia la blana piscii este chiar foarte puternică, este posibil să fie recomandate mănuși când faci asta.
5. Fă baie pisicii cât de desDeși baia pisicii nu este o bună practică, e posibil să fie de ajutor pentru cei care au alergie la pisici dar tot își doresc una. Pisicile sunt obișnuite cu procesul de „autocurățare” și sunt capabile să se curețe complet cu limba. Adică exact cu chestia aia care îți provoacă ție reacțiile alergice. O scurtă baie ocazională va elimina saliva din blană. Cel mult o baie în fiecare lună.
6. Imunoterapia pentru rezultate pe termen lungExistă tratamente specifice pentru cei care sunt alergici la blana de pisică: imunoterapia. Procedura constă în aplicarea unor doze mici de alergen la persoana care suferă de alergie. În timp, organismul devine desensibilizat până se obișnuiește complet cu substanța. La finalul tratamentului, sistemul imunitar nu va mai încerca să lupte cu alergenul.
De menționat este faptu că acesta este un tratament de lungă durată, de până la 3 ani în anumite cazuri. De asemenea, tratamentul nu vindecă toate reacțiile alergice la pisici. Înainte de a începe tratamentul, discutați cu un alergolog pentru a înțelege toate opțiunile.