OSATURA PUTERNICA SI ARTICULATII SANATOASE
Pentru caini si pisici, lipsa de exercitii fizice poate duce la numeroase alte probleme de sanatate deci, cu cat ii mentinem mai activi, cu atat vor fi mai sanatosi.
Daca mentinem animalele noastre de companie active, furnizandu-le hrana care contine nutrienti potriviti, le putem oferi o viata fericita, sanatoasa si placuta nu numai lor, ci si noua insine ca proprietari.
SCHELET
De-a lungul vietii, oasele sunt consolidate continuu, dar sunt, de asemenea, descompuse pentru a elibera calciul si fosforul depozitate in alte scopuri de organism.
Nivelurile corecte de calciu, fosfor, magneziu si vitamina D sunt esentiale in procesul de formare al oaselor. Vitamina D stimuleaza organismul sa creeze tesut osos, in timp ce calciul, fosforul si magneziul constituie matricea osoasa solida. Este deosebit de important sa se obtina raportul corect intre calciu si fosfor in dieta, iar acest raport trebuie sa coincida cu cel al osului in sine.
LIGAMENTE SI TENDOANE
Ligamentele si tendoanele sunt tesuturi fibroase. Conecteaza muschii si oasele intre ele si ofera forta si flexibilitate articulatiilor. Pe masura ce animalele noastre de companie imbatranesc, acestea devin mai putin flexibile si mai fragile, ceea ce poate duce la scrantiri si ruperi.
Nutrientii precum zincul si acizii grasi omega-6 sunt importanti pentru a mentine rezistenta si flexibilitatea acestor tesuturi importante.
VITAMINE
Vitaminele joaca un rol esential in multe functii ale organismului, inclusiv productia de energie, formarea oaselor, imunitatea si reglarea fluidelor.
Toate sunt importante pentru o buna mobilitate si sunt furnizate prin dieta. De asemenea, sunt esentiale pentru eliminarea produsilor secundari, cum ar fi acidul lactic, pentru a sprijini rezistenta si vitalitatea.
Organismul poate stoca vitamine liposolubile, cum ar fi vitaminele A si D, insa exista si vitamine hidrosolubile care trebuie furnizate zilnic, precum tiamina (B1) si riboflavina (B2).
MINERALE
Mineralele precum cuprul si manganul sunt necesare in cantitati foarte mici si sunt componente importante ale enzimelor care sunt esentiale in productia de energie. Chiar daca sunt depozitate in organe, cum ar fi ficatul si rinichii, o suplimentare in dieta este necesara pentru a mentine aceste depozite.
Alte minerale, cum ar fi magneziul si calciul, sunt necesare in cantitati mult mai mari si sunt esentiale pentru mentinerea oaselor puternice si reglarea fluidelor. Din nou, este necesara suplimentarea lor in dieta.
PIELE
Pielea sanatoasa ofera sprijin pentru schelet si flexibilitate pentru miscarea si intinderea corpului. Pe masura ce animalele noastre de companie imbatranesc, pielea lor poate deveni uscata, subtire si mai putin flexibila, ceea ce le reduce mobilitatea si creste riscul de deteriorare si inflamatie.
Flexibilitatea si rezistenta sa se bazeaza pe o hidratare buna si o suplimentare cu uleiuri esentiale si minerale, cum ar fi acidul linoleic si zincul. Alaturi de alti nutrienti, acestia se combina pentru a promova productia de colagen, keratina si sebum, care ajuta la mentinerea pielii sanatoase la varste inaintate.
MUSCHI
Muschii sanatosi sunt importanti pentru activitate, dar ofera si forta si sprijin pentru articulatii.
Fibrele musculare sunt formate din lanturi lungi de aminoacizi, care sunt derivate din proteinele din alimente. Cantitatea si calitatea acestor proteine sunt extrem de importante pentru a ne asigura ca, combinatia corecta de aminoacizi este disponibila pentru generarea muschilor. Proteinele animale si din drojdii contin combinatii de aminoacizi care se potrivesc cel mai bine cu cerintele organismului.
Asadar, o dieta bogata in aceste proteine va asigura o dezvoltare optima a muschilor.
ARTICULATII
Articulatiile sunt formate din oase protejate cu straturi de cartilaj incapsulate intr-o camera plina de fluid. Cartilajul si fluidul actioneaza pentru a lubrifia miscarea articulatiei si protejeaza impotriva abraziunii si coliziunii dintre capetele oaselor. Deshidratarea poate determina reducerea fluidului, ceea ce duce la un risc crescut de frecare intre oase si o lubrifiere mai slaba. In ambele cazuri, articulatia va deveni rigida si dureroasa. Prin urmare, este esential sa mentinem o hidratare buna, furnizand o cantitate suficienta de apa curata, proaspata, dar si sa asiguram cantitati suficiente si echilibrate de minerale si electroliti in alimente, cum ar fi sodiul, clorul si potasiul.
In plus, inflamatia in afara si in interiorul camerei articulare pune o presiune suplimentara asupra articulatiei, ceea ce duce din nou la durere si mobilitate redusa. Cauzele includ infectia, greutatea excesiva si ranile, iar toate pot fi ameliorate prin includerea uleiurilor omega-3 in dieta, care actioneaza pentru a reduce raspunsul inflamator. Uleiurile de peste, cum ar fi ansoa, ofera cea mai eficienta si concentrata sursa.
In sfarsit, o sanatate buna a cartilajelor este esentiala pentru a mentine flexibilitatea si miscarea. Cartilajul sanatos este moale si neted, absoarbe orice impact si nu permite frecare intre oase. Pe masura ce animalele noastre de companie imbatranesc cartilajul devine mai uscat, mai subtire si mai putin flexibil, ceea ce duce la cresterea frecarii si abraziunii care, la randul lor, creeaza inflamatii. Suplimentele articulare, cum ar fi glucozamina si condroitina, promoveaza productia de cartilaj si inhiba descompunerea acestuia, contribuind astfel la mentinerea articulatiilor suple si flexibile.
METABOLISM
Energia este generata de metabolismul din mitocondriile celulare. Acest proces metabolic este gestionat de enzime si vitamine, care promoveaza producerea de energie din grasimi si carbohidrati.
Complexul de vitamine B, inclusiv tiamina, riboflavina si niacina, sunt substante nutritive deosebit de importante pentru a mentine un metabolism sanatos si, intrucat nu pot fi depozitate in organism, este esential un aport alimentar zilnic.
In plus, cu cat este mai mare numarul de celule din corp, cu atat este creata mai multa energie, iar nucleotidele (elementele de baza pentru ADN) sunt esentiale pentru inmultirea celulelor.
Aceste nucleotide sunt generate in mod natural de organism, cu toate acestea, suplimentarea in dieta, de exemplu cu drojdie, poate stimula si mai mult generarea de energie.